DIN EXPERIENTELE LUI MARIUS CRUCERU
Sîmbătă am împlinit 22 de ani de căsnicie. Am căzut exact sîmbătă, precum a căzut în anul 1991, cînd ne-am căsătorit. Am celebrat calm, liniștit, făcînd un compromis, am gustat cu Natalia creveții de la MacDonalds, și apoi ne-am plimbat agale prin oraș. Am petrecut un timp în mașină, pierzînd timpul împreună pur și simplu (lucru la care o conving foarte greu pe Natalia … să piardă timpul), și, culmea, date fiind circumstanțele, am glumit, am rîs, ne-am bucurat de toate amintirile frumoase pe care le-am adunat împreună.
Am adunat și amintiri rele, de care sînt responsabil în primul rînd eu. Pe unele nu le mai pot șterge. Pe altele le-am șters deja. Sînt lucruri care s-au îndreptat, altele au rămas strîmbe.
Ce aș schimba acum, dacă mi s-ar dărui posibilitatea de a începe iarăși?
1. Ne-am căsătorit devreme. Dacă ar fi existat posibilitatea, ne-am fi căsătorit și mai devreme. Fiecare clipă în lipsa ei mi se pare timp irosit. Dumnezeu a creat oameni prin care își revarsă binecuvîntările în viața noastră în cascadă. Natalia este una dintre aceste ființe. Uneori, pe cînd lipsea de acasă, i-am căutat aripile, nu cumva să le fi ascuns pe undeva, fiind un înger sub acoperire.
2. N-aș îngădui să mai vină seara și să rămînem întristați. Indiferent de motiv. În 2007, în 21 mai, aș fi murit în somn. Dacă ar fi fost una dintre acele seri (puține), în care ne-am culcat bosumflați, aș fi lăsat o văduvă îndurerată și de faptul că n-a furat un zîmbet ca ultimă privire din partea mea.
3. N-aș mai juca niciodată jocul acela al șantajului emoțional, să întind supărarea mai mult decît trebuie numai pentru a putea controla situația apoi mai bine. Biblia ne îndeamnă să nu ținem mînie pe soții, să nu rămînem în supărare pe ele (în 22 de ani, nici de 10 ori nu mi-a dat ocazia Natalia să fiu în această situație. Cine o cunoaște știe despre ce vorbesc). Care este miza? Să nu ne fie împiedicate rugăciunile.
4. Am certat-o tare o singură dată. Și acum îmi pare rău, deși au trecut mai mult de 14 ani de atunci. Din greșeala mea și neatenția ei s-a spart o chitară. Bine că am scăpat de ea, că purta cu ea această tristă amintire. Niciodată nu aș certa-o pe Natalia pentru vreun obiect distrus, indiferent de mărimea și prețul obiectului. Privirile ei triste sînt mai costisitoare decît orice altceva. Și acum din cînd în cînd îi cer iertare pentru acel moment.
5. Îmi pare rău pentru că am fost supărat de mai multe ori pentru că nu îmi găseam lucrurile prin casă. Uneori ea le luase și le pusese într-un alt loc. Mie îmi place dezordinea mea aranjată, deranjul meu cu sens, haosul pe care numai eu îl înțeleg. În ultmii ani n-a mai făcut-o. S-a întîmplat însă să îmi pun eu lucruri, pe care apoi nu le mai găseam, și să dau vina pe ea. Greu mi-a fost să recunosc apoi că le-am găsit și că eu am fost cel vinovat de pierdere, dar dădusem deja vina pe ea.
6. Regret că nu am făcut mai mult sport împreună. Numai noi doi. Acum mergem împreună cu bicicletele. Vom merge împreună să facem și alte activități. Există o grămadă de idei. Plănuim să ne mutăm cîndva la casă, la sat. Poate că atunci vom avea o mică grădină și vom îmbătrîni împreună grădinărind, precum Adam și Eva înainte de cădere.
7. Îmi pare rău de vremea începuturilor în căsnicia noastră, cînd m-am purtat de multe ori copilărește, imatur. Îi mulțumesc Nataliei că a avut răbdare cu mine să cresc și să îmi adun mințile de pe drumuri. Natalia s-a căsătorit cu un adolescent care nu își terminase încă ucenicia. A știut perfect să mă educe, fără să mă așeze sub tocurile ei, fără să mă facă să mă simt prost, fără să mă facă de rușine în public.
8. Îmi pare rău că n-am petrecut mai mult timp cu familia, fiind pe drumuri, cu doctorat de scris, cu multe cursuri de predat, mai ales în anii de început ai carierei academice. Răsplătirea profesională nu înlocuiește dulceața timpului petrecut alături de cei dragi. Între 1998-2005 au fost cei mai negri ani din viața noastră de familie. Ani cu mutări succesive, stress cumulat, nopți nedormite, familia neglijată. Au fost ani în care am crezut că nu voi ocoli depresia, mai ales după ce am ratat prima scriitură a tezei de doctorat și mi-am pierdut o parte din materiale. Natalia a rămas admirabil lîngă mine ca o stîncă.
9. Îmi pare rău că nu am cîntat mai mult împreună. Acesta este unul dintre cele mai mari regrete pe care le avem cu toții, cred. Am fi putut cînta mai mult. Orice.
10. Regret că n-am ajutat-o mai mult pe Natalia la treburile casnice. Uneori a ars ca o lumînare aprinsă la ambele capete. Seara cădea frîntă. Am considerat de multe ori că eu aduc bani în casă, ea, casnică fiind, se ocupă de casă. Acum îmi pare rău că n-am stat mai mult pe lîngă ea în bucătărie, n-am ajutat-o mai mult la lucrurile alea “muierești”: zacuscă, dulcețuri, mîncare, învelit de sarmale.
11. Regret că i-am cumpărat o mașină de spălat performantă mult prea tîrziu. Asta ne-a costat un lucru pe care nu vi-l pot destănui. De asemenea, regret că, în ciuda faptului că ea nu mă lasă, nu am cumpărat încă alte două obiecte care i-ar face munca mai ușoară. Trebuia să nu o ascult și așa voi face pînă la urmă, deși îi voi strica bucătăria. Ce bine că nu îmi citește blogul!
12. Îmi pare rău că uneori, și cînd nu trebuia, ne-am gîndit mult mai mult la copii decît la noi. Copiii vor pleca, noi vom sta împreună pînă cînd moartea ne va despărți. Acum petrecem mai mult timp împreună și ne neglijăm cîte puțin copiii de dragul nostru.
13. Regret că uneori am plecat în grabă din casă și, pentru că ea era ocupată în altă cameră, iar eu eram în mare viteză, nu ne-am mai luat la revedere față către față. Am sunat-o apoi, dar nu față către față. Tatăl meu nu s-a mai întors acasă după o astfel de despărțire. Niciodată.
14. Îmi pare rău că am ratat cîteva concedii din cauza lucrărilor mele, proiectelor mele, doctoratului meu, nunților din familie sau din biserică. Uneori ne-am făcut concediile între două nunți. Există momente în care trebuie pur și simplu să închidem telefonul și să ne vedem numai de ai noștri.
15. Îmi pare rău pentru momentele în care am fost nerăbdător, deși am văzut-o că este foarte ocupată, că se dă peste cap să ne slujească pe toți ai casei. Egoismul a cîștigat de cîteva ori și a luat tribut din relația noastră. Am văzut-o suferind că nu poate face mai mult. O suferință inutilă.
16. Regret că am descoperit destul de tîrziu, după primii ani ai căsniciei noastre, că nu m-am căsătorit ca ea să mă facă fericit pe mine, ci ne-am căsătorit ca eu să o fac fericită pe ea. Că nu ea este datoare cu ceva, ci eu sînt dator să o iubesc necondiționat, fără vreo aromă contractuală, și pînă la capăt, fie acest capăt sacrificiul de sine și chiar viața înseși.
17. Regret că în cîteva rînduri am certat-o mult prea disporționat cu greșeala făcută. Atunci am considerat că este legitim, acum, nu. Am făcut-o să plîngă de trei ori. Țin minte acele trei zile. Și acum îmi arde inima de regret. Niciun bărbat n-ar trebui să facă vreo femeie vreodată să plîngă. Acele lacrimi sînt cele mai sărate și cele mai înfiorate din toate cîte le cunosc.
18. Îmi pare rău că nu am fost mai neglijent în anumite lucruri și mai puțin fixist în altele, pentru a nu-i crea stress și oboseală suplimentară. Nu-mi place să întîrzie. Toată lumea știe că femeile întîrzie. Dacă ne-am certat de la ceva des a fost pentru cele 10 minute (exact 10 minute) pe care Natalia le calcula greșit. Acum îmi pare rău. Uneori ne-am stricat cîte o Duminică întreagă pentru acele 10 minute întîrziere. Nervi, frustrare, mînie, care nu lucrează nicicum neprihănirea lui Dumnezeu.
19. Îmi pare rău că în primii ani am ridicat vocea la copii. Am crezut că numărul de decibeli sînt mai convingători decît argumentele și explicațiile cu blîndețe. Naum-Lucas, fiul nostru, a crezut pentru multă vreme că se numește NAUM-NU! Îi cer și lui ietare pentru acei ani obositori și în care nu am știut să fiu un tată mai bun.
20. Regret că mi-am găsit uneori, dacă eram frustrat pe ceva, nu comunicam clar, și căutam să “i-o întorc și eu cumva” să vadă și ea cum este să pățești la fel. N-am avut nicio bucurie, nicio satisfacție. Dimpotrivă, cînd s-a întîmplat, m-am simțit mai slab, mai nefericit. Niciodată nu se răsplătește o lipsă cu o altă lipsă. Nu aceasta este dragostea. Dragostea este o uitucă. Acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul și suferă totul.
21. Îmi pare rău că m-am îngrășat și mi-am bătut joc de trupul meu din neveghere. Natalia și-a păstrat un trup care arată spre 23 de ani, acum la 43. Vîrsta mea biologică este, după măsurătorile celor de la cabinetul de fitness, undeva pe la 50 de ani. Vîrsta ei biologică, măsurată cu același aparat este de 28 de ani. Acum slăbesc. Sora mea mi-a dăruit cel mai frumos compliment în dreptul fotografiei de sîmbătă. “Credeam că poza este făcută în urmă cu 10 ani!”
22. Regret că nu am zîmbit mai mult. În primii ani ne zîmbeam larg unul altuia în fiecare dimineață. Cu timpul s-au adunat acreli, poveri, dureri și ne-am trezit apăsați, triști. Îmi pare rău pentru fiecare dată, cînd aș fi putut avea ocazia să îi trezesc zîmbetul, în special după moartea mamei ei, și nu am mai avut cheful sau energia sau entuziasmul să zîmbesc eu primul. Mi-ar fi răspuns cu siguranță!